Interacțiuni între medicamente și între medicamente și suplimente alimentare

Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu este medic primar MF, formator MF și vicepreședinte a Societății Naționale de Medicina Familiei.

Interacțiunile între medicamente
O interacțiune este acea situație în care o substanță (medicament, supliment alimentar) afectează activitatea unui alt medicament sau supliment, atunci când acestea sunt administrate în același timp. Această interacțiune poate fi sinergică (când efectul substanței este crescut), antagonică (când efectul substanței este scăzut), sau o reacție nouă, atunci când cele două substanțe produc un efect nou, pe care niciuna dintre cele două substanțe administrate singure nu îl produce.
Interacțiunile se pot produce fie între anumite medicamente, între medicamente și suplimente alimentare, fie chiar între diferite suplimente alimentare, sau între medicamente și unele alimente. Acestea pot cauza dezechilibre în organism, accentuarea unei afecțiuni medicale deja existente sau chiar apariția unei noi probleme medicale. De aceea, ori de câte ori aveți nevoie de un medicament, este necesar să citiți cu atenție prospectul și să informați medicul sau farmacistul cu privire la celelalte medicamente sau suplimente alimentare pe care vi le administrați. Respectați și modul de administrare referitor la unele alimente, ceaiuri.
1. Interacțiuni ale medicamentelor fără prescripție medicală cu medicamente pe bază de prescripție medicală și afecțiuni pentru care acestea sunt contraindicate[1]

Categorie medicament fără prescripție medicală Interacțiuni (cu medicamente cu prescripție, afecțiuni)
Medicamente pentru reducerea acidului gastric (antagoniști ai receptorilor H2)
  • medicamentele pentru astm bronșic, anticoagulante, medicație cardiovasculară
Antiacide (medicamente pentru controlul arsurilor gastrice)
  • medicamentele cu prescripție medicală (a se întreba medicul)
  • boli ale rinichilor
Antivomitive (medicamente pentru tratamentul grețurilor și vărsăturilor)
  • sedative și tranchilizante
  • probleme cu respirația, cum ar fi emfizem pulmonar sau bronșită cronică
  • glaucom
  • dificultăți la urinare cauzate de mărirea prostatei
Antihistaminice (medicamente utilizate în tratamentul alergiilor)
  • sedative sau tranchilizante
  • medicamente prescrise pentru hipertensiune arterială, depresie
  • glaucom, dificultăți la urinare cauzate de mărirea prostatei
  • emfizem pulmonar, bronșită cronică, astm bronșic
Antitusive (medicamente pentru tuse)
  • sedative sau tranchilizante
  • glaucom, dificultăți la urinare cauzate de mărirea prostatei
Bronhodilatatoare (medicamente pentru dilatarea căilor respiratorii)
  • boli ale inimii, hipertensiune arterială, boli ale glandei tiroide, diabet zaharat, dificultăți la urinare
  • medicamente cu prescripție pentru astm bronșic
Laxative (medicamente pentru combaterea constipației)
  • boli ale rinichilor, deoarece laxativele conțin fosfați, potasiu și magneziu
  • dureri de stomac, greață sau vărsături
Decongestionante nazale (medicamente pentru combaterea sinuzitei, a inflamațiilor și a simptomelor de nas înfundat)
  • boli ale inimii, hipertensiune arterială, boli ale glandei tiroide, diabet zaharat, dificultăți la urinare cauzate de mărirea prostatei
Produse înlocuitoare ale nicotinei
  • hipertensiune arterială
  • boli ale inimii, infarct miocardic recent, bătăi neregulate ale inimii (deoarece nicotina poate crește numărul bătăilor inimii)
  • medicamente pentru depresie sau astm bronșic
  • folosirea uui medicament pe bază de prescripție medicală pentru stoparea fumatului
Medicamente pentru un somn liniștit
  • sedative și tranchilizante
  • probleme de respirație, emfizem pulmonar sau bronșită cronică
  • glaucom
  • dificultăți de urinare cauzate de mărirea prostatei
Analgezice (medicamente pentru combaterea durerii) alte analgezice pe bază de prescripție medicală, tratament anticoagulant, unele afecțiuni digestive

  
2. Interacțiuni ale vitaminelor, mineralelor și acizilor grași cu medicamente pe bază de prescripție medicală[2]

Categorie vitamine, minerale, acizi grași[3] Interacțiuni (cu medicamente cu prescripție)
Calciu
  • antihipertensive
  • medicamente pentru inimă
  • crește nivelul calciului în sânge, ceea ce poate afecta rinichii
  • crește efectele medicamentelor
Coenzima Q10
  • medicamente pentru subțierea sângelui, medicamente împotriva cancerului
  • antihipertensive
  • reduce efectele medicamentelor
  • crește efectele medicamentelor
Ulei de pește
  • medicamente împotriva cancerului
  • antihipertensive, medicamente pentru subțierea sângelui
  • reduce efectul medicamentelor
  • crește efectul medicamentelor
Vitamina C
  • medicamente pentru subțierea sângelui, medicamente împotriva cancerului, sau HIV/SIDA
  • estrogen
  • reduce efectele medicamentelor
  • crește riscul de efecte adverse
Vitamina D
  • antihipertensive, medicamente pentru scăderea nivelului de colesterol
  • reduce efectele medicamentelor
  • crește riscul de efecte secundare în cazul unor medicamente antihipertensive
Vitamina E
  • medicamente împotriva cancerului
  • imunosupresoare
  • medicamente pentru subțierea sângelui
  • reduce efectele medicamentelor
  • crește riscul de efecte secundare
  • crește efectele medicamentelor

 
3. Interacțiuni ale suplimentelor pe bază de plante cu medicamente cu și fără prescripție medicală
Suplimentele alimentare extrase din plante sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind „naturale” și în mod automat și sigure. Puțini știu, însă, că ingredientele active extrase din plante pot conține substanțe chimice puternice care pot interacționa cu medicamente, cu alimente și inclusiv cu alcoolul[4].
În funcție de medicamentele împreună cu care sunt administrate, efectele pot deveni foarte periculoase[5]. De aceea este recomandat ca oricând intenționați să folosiți suplimente pe bază de plante și luați medicamente cu sau fără prescripție medicală să consultați medicul sau farmacistul înainte.

Categorie suplimente alimentare pe bază de plante Interacțiuni (cu medicamente, afecțiuni)
Echinaceea
  • poate încetini metabolizarea cafelei și poate modifica metabolizarea anumitor medicamente în organism
  • poate provoca dureri de cap, insomnie
Merișor
  • crește acțiunea medicamentelor anticoagulante (poate duce la sângerări)
Usturoi
  • hipertensive și medicamente pentru subțierea sângelui (crește efectele medicamentelor)
  • contraceptive, medicamente împotriva HIV/SIDA, imunosupresoare, tratamente pentru tuberculoză (reduce efectele medicamentelor)
  • Medicamente pentru inhibarea proteazei HIV (PI) – deoarece pot scădea nivelul PI din sânge
Ceaiul verde
  • Conține vitamina K, care în cantități mari poate scădea acțiunea medicamentelor prescrise pentru subțierea sângelui și crește riscul de coagulare a sângelui
  • Medicamente pentru inimă sau pentru cancer (reduce efectele medicamentelor)
  • Antipsihotice, medicamente pentru astm (crește riscul de efecte secundare)
Ghimbir
  • Antihipertensive, anticoagulante, medicamente pentru diabet (crește efectele medicamentelor, provocând sângerări sau hipoglicemii)
  • Imunosupresoare (crește riscul de efecte adverse)
Gențiană
  • Interacțiuni cu foarte multe medicamente
  • Medicamente antipsihotice
  • Poate afecta enzimele hepatice care pot altera nivelul anumitor medicamente în sânge
Ginkgo biloba
  • Poate interacționa cu foarte multe medicamente
  • Poate reduce efectul medicamentelor antivirale folosite în cazul HIV, antidepresivelor, anticonvulsivantelor, medicamentelor împotriva anxietății
  • Poate altera metabolizarea altor medicamente la nivelul ficatului (medicamente gastrorezistente, medicamente pentru scăderea nivelului de colesterol, unele medicamente folosite în tratamentul demenței)
  • Medicamente pentru tratarea diabetului zaharat, medicamente pentru subțierea sângelui (crește efectul acestora)
Ginseng
  • Scade acțiunea anticoagulantelor, crește riscul formării de cheaguri
  • Antihipertensive, medicamente pentru diabet zaharat (crește efectul medicamentelor)
Melatonină
  • Anticonvulsivante, antihipertensive (reduce efectul medicamentelor)
  • Medicamente pentru subțierea sângelui (crește efectul medicamentelor)
  • Medicamente pentru diabet (crește sau scade efectul medicamentelor)
  • Sedative și hipnotice, antihistaminice, relaxante musculare, analgezice opoide (crește riscurile de efecte secundare atât ale medicamentelor, cât și a suplimentului)
Sunătoare
  • Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, antidepresive triciclice, triptani ai migrenei, anticoncepționale, anumite medicamente pentru tratarea HIV, anticoagulante, antidepresive, anumite antitusive
Valeriană
  • Relaxante musculare, medicamente pentru somn sau anxietate, antidepresive, medicamente pentru combaterea durerii

[1] https://www.fda.gov/downloads/drugs/resourcesforyou/ucm163355.pdf
[2] https://www.drugs.com/slideshow/herb-drug-interactions-1069
[3] https://www.consumerreports.org/vitamins-supplements/supplement-and-drug-interactions/
[4] https://www.drugs.com/slideshow/herb-drug-interactions-1069
[5] https://www.fda.gov/ForConsumers/ConsumerUpdates/ucm420349.htm