Mușcăturile și înțepăturile de insecte

Mușcăturile și înțepăturile de insecte frecvente

Mușcăturile și înțepăturile de insecte sunt frecvente. Majoritatea nu sunt grave și pot trece de la sine în câteva ore sau zile,fără să necesite îngrijiri medicale. Totuși, în anumite situații, o muşcătură sau înţepătură de insectă poate cauza reacții alergice sau poate transmite un agent patogen cum ar fi virusuri, bacterii sau paraziţi [1]. 

Informații utile

Cele mai multe mușcături și înțepături provoacă doar un disconfort minor, însă persoanele sensibile pot dezvolta alergii severe. Unele insecte sunt responsabile și de anumite boli infecțioase, cum ar fi boala Lyme cauzată de căpușe, malaria sau infectarea cu virusul Zika, provocate de anumite tipuri de țânțari. Tocmai din acest motiv este bine să cunoașteți care sunt riscurile, să puteți deosebi înțepăturile între ele și să preveniți orice episod neplăcut[2].

Ce fel de insecte pot provoca înțepături?

Printre insectele care provoacă mușcături sau înțepături se numără viespile, albinele, tăunii, căpușele, țânțarii, puricii, păianjenii și ploșnițele. De regulă, insectele nu mușcă sau înțeapă decât atunci când percep o acțiune de a noastră ca pe o amenințare, de aceea este recomandat să rămânem calmi și să nu facem mișcări bruște în preajma insectelor, în special când vine vorba despre albine, viespi și chiar păianjeni[3].

Ce anume provoacă reacții alergice la înțepăturile de insecte?

Veninul injectat prin mușcătura sau înțepătura unei insecte va face ca sistemul imunitar să răspundă acestui factor, în apărarea organismului. Răspunsul imediat este caracterizat prin apariția simptomelor care includ inflamaţia, durerea sau senzația de mâncărime, în cazurile minore, sau șoc anafilactic în cazurile severe. Unele mușcături și înțepături pot provoca diferite boli, atunci când veninul conține agenți infecțioși[4].

Cine este la risc?

Oricine poate fi mușcat sau înțepat de o insectă. Prezentați un risc mai mare dacă petreceți mult timp în aer liber, în special în zonele rurale sau împădurite. Copiii pot avea reacții mai severe la mușcăturile și înțepăturile de insecte.

Simptome

Semnele de manifestare și răspunsul organismului la înțepăturile de insecte diferă de la o persoană la alta. De cele mai multe ori, mușcăturile sau înțepăturile de insecte determină apariția unei umflături roșii, care poate fi dureroasă sau poate provoca senzația de mâncărime, în unele cazuri. În general, simptomele se pot ameliora în câteva ore sau zile, dar uneori pot persista și mai mult. Unele persoane pot dezvolta o reacție alergică ușoară, iar o suprafață mai mare a pielii din jurul mușcăturii sau înțepăturii devine umflată, roșie și dureroasă. Acest semn ar trebui să treacă în aproximativ o săptămână. Uneori, poate fi dificil să vă dați seama ulterior ce anume v-a înțepat, iată câteva caracteristici [5][6]:

Înțepături de insecte
  • Înțepătura de țânțar: caracterizată prin apariția unei umflături mici, rotundă, moale la început. Ulterior, umflătura se întărește și se înroșește și se accentuează senzația de mâncărime. Este posibil să aveți mai multe înțepături de țânțar în aceeași zonă. Este bine să știți că, dacă plănuiți să călătoriți în zone tropicale, anumiți țânțari sunt responsabili de transmiterea malariei, virusului West Nile, virusului Zika, febrei galbene.
  • Înțepătura de albină: Înțepătura poate provoca durere, roșeață și inflamarea zonei respective pentru câteva ore. Unele persoane pot avea o reacție alergică ușoară care durează până la o săptămână, dar uneori se poate ajunge și la o alergie severă (șoc anafilactic), care provoacă dificultăți în respirație, amețeli și umflarea feței sau a gurii. Sunați imediat la 112, dacă aveți aceste simptome.
  • Înțepătura de viespe: la început, provoacă o durere bruscă și ascuțită. Pe piele se formează o umflătură roșie, care poate dura câteva ore și poate provoca senzația de mâncărime. La fel ca în cazul înțepăturii de albine, poate apărea o reacție alergică ușoară sau severă, caz în care trebuie să solicitați îngrijiri medicale de urgență.
Mușcături de insecte
  • Mușcătura de căpușă: Mușcăturile de căpușe nu sunt de obicei dureroase, deci este posibil să nu vă dați seama că ați fost mușcat imediat. Principalele semne pot include înroșirea locului respectiv, o mică umflătură, senzația de mâncărime sau usturime, vezicule cu prurit. În unele cazuri, anumite persoane se pot confrunta cu dificultăți de respirație sau o erupție cutanată și febră. Căpușa trebuie îndepărtată imediat pentru a preveni riscul dezvoltării bolii Lyme.
  • Mușcătura de păianjen: mușcătura de păianjen lasă o inflamație mică roșie, cu o urmă de puncție în centru și poate provoca, uneori, durere. De cele mai multe ori, mușcătura provine de la păianjenii comuni. În cazul în care este vorba despre un păianjen veninos, este posibil să dezvoltați o reacție alergică mai serioasă și să vă confruntați cu stări de rău, amețeli. În caz de simptome severe, solicitați imediat asistență medicală.
  • Mușcătura de ploșnițe: de obicei, apare pe față, gât, mâini sau brațe. Mușcăturile nu sunt, de regulă, dureroase, însă determină apariția unor umflături mici și roșii, care pot dura câteva zile.
  • Mușcătura de purice: de obicei, sunt localizate în grupuri de câte 3-4 mușcături și apar frecvent pe mâini, picioare sau în jurul taliei. Apar adesea ca mici proeminențe roșii, cu un cerc roșu în jur și produc mâncărime.

Atenție! Ocazional, în urma unei astfel de mușcături sau înțepături, poate apărea o reacție alergică severă, care provoacă simptome precum dificultăți în respirație, amețeli și umflarea feței sau a gurii. În acest caz, este nevoie de îngrijiri medicale și tratament imediat.

Ce puteți face pentru a gestiona simptomele?

Tratament

Mușcăturile și înțepăturile de insecte sunt frecvente. Majoritatea nu sunt grave și pot trece de la sine în câteva ore sau zile. Majoritatea mușcăturilor și înțepăturilor de insecte trec de la sine în câteva zile sau pot fi îngrijite acasă, mai ales dacă reacția organismului este una ușoară. Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea înțepăturilor sau mușcăturilor de insecte[7]:

  • îndepărtați acul, căpușa sau orice urmă a insectei;
  • spălați bine zona afectată cu apă și săpun;
  • aplicați comprese reci sau gheață timp de câteva minute, pentru a reduce durerea și inflamarea;
  • evitați să zgâriați zona sau să spargeți veziculele formate, pentru a reduce riscul de infecție;
  • aplicați un gel calmant sau creme antihistaminice, pentru ameliorarea simptomelor. Puteți administra și oral medicamente antihistaminice sau analgezice. Anumite produse pot fi eliberate și fără rețetă. Cereți sfatul farmacistului, dacă nu sunteți siguri cu privire la ce este indicat pentru dumneavoastră[8].

Dacă zona respectivă pare să se infecteze, prezintă puroi și aveți febră, solicitați un consult medical.

Cum îndepărtați acul de albine

Dacă ați fost înțepat de o albină sau viespe, iar acul a rămas în piele, ar trebui să îl scoateți cât mai repede posibil pentru a preveni eliberarea unei cantități mari de venin. Încercați să îl îndepărtați din lateral cu un obiect cu marginea dură. Nu încercați să îl extrageți cu degetul sau cu penseta, deoarece așa puteți răspândi veninul.

Cum îndepărtați căpușa

Dacă ați fost mușcat de o căpușă și încă este atașată de piele, trebuie să o îndepărtați cât mai curând posibil pentru a reduce riscul de a vă îmbolnăvi de boala Lyme.

Iată ce trebuie să faceți:

  • Folosiți o pensetă cu vârf fin sau un instrument special de îndepărtare a căpușelor, disponibil în magazinele pentru animale de companie sau la veterinar.
  • Prindeți căpușa cât mai aproape de piele, pentru a vă asigura că iese toată, fără să rămână nimic sub piele. Asigurați-vă că nu o strângeți prea tare ca să nu o zdrobiți.
  • Spălați ulterior zona cu apă și săpun, apoi aplicați o cremă antiseptică în jurul mușcăturii.

Dacă utilizați un instrument de îndepărtare a căpușelor, citiți cu atenție eticheta produsului și urmați cu atenție toate instrucțiunile.

NU folosiți țigări aprinse, bețe de chibrit sau substanțe precum alcoolul sau vaselina pentru a forța căpușa să iasă afară.

Prevenție

Câteva măsuri simple de prevenție v-ar putea ajuta să reduceți riscul de a vă confrunta cu o mușcătură sau înțepătură de insecte[9]. Iată câteva sfaturi:

  • rămâneți calm și îndepărtați-vă încet dacă observați în apropiere viespi sau albine, nu agitați brațele în jurul lor;
  • purtați îmbrăcăminte în culori neutre;
  • alegeți să purtați pantaloni lungi și bluze cu mâneci lungi atunci când faceți plimbări în natură;
  • nu mergeți desculți când sunteți în aer liber;
  • aplicați pe pielea expusă spray împotriva insectelor 50% DEET (dietiltoluamidă);
  • evitați utilizarea produselor cu parfumuri puternice, precum săpunul, șamponul, deodorantul, deoarece acestea pot atrage insectele;
  • montați plase speciale la ferestrele locuinței.

Informați-vă și luați măsurile necesare de precauție, înainte să călătoriți în zonele cu risc ridicat de boli grave, cum ar fi malaria, cauzate de înțepăturile anumitor insecte. De exemplu, vi se poate recomanda să faceți anumite vaccinuri înainte de călătorie sau să administrați unele medicamente.

Când ar trebui să mergeți la medic?

Mușcăturile și înțepăturile de insecte sunt frecvente. Majoritatea nu sunt grave și pot trece de la sine în câteva ore sau zile. Dacă zona afectată nu prezintă semne de ameliorare în câteva zile ori aceasta se infectează, cereți sfatul medicului sau al farmacistului. De asemenea, consultați medicul dacă vă confruntați cu una dintre următoarele situații[10]:

  • ați fost înțepat sau mușcat în gură, în gât sau aproape de ochi;
  • o suprafață mare a pielii, aproximativ 10 cm sau mai mult, din jurul înțepăturii devine roșie și umflată;
  • aveți simptome ale unei infecții, respectiv puroi sau accentuarea durerii;
  • prezentați simptome specifice unei infecții avansate, cum ar fi temperatură ridicată, inflamarea ganglionilor limfatici și alte semne asemănătoare gripei.

Important! Apelați numărul de urgență 112 în cazul în care vă confruntați cu simptome severe precum:

  • respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație
  • aveți fața, gura sau gâtul inflamate și umflate
  • senzație de greață
  • bătăi ale inimii mult prea rapide
  • amețeli sau senzație de leșin
  • dificultate la înghițire
  • episoade de pierdere a conștientei

Este posibil să suferiți o reacție alergică severă, iar tratamentul de urgență este necesar în aceste cazuri.

 

[1] https://www.emedicinehealth.com/insect_bites/article_em.htm#insect_bite_symptoms

[2] https://www.nhs.uk/conditions/insect-bites-and-stings/

[3] https://www.healthline.com/health/bug-bites

[4] https://www.nhs.uk/conditions/insect-bites-and-stings/

[5] https://www.nhs.uk/conditions/insect-bites-and-stings/

[6] https://www.healthline.com/health/bug-bites#types-of-insect-bites

[7] https://www.healthline.com/health/bug-bites#treatment

[8] https://www.nhs.uk/conditions/insect-bites-and-stings/

[9] https://www.healthline.com/health/bug-bites#prevention

[10] https://www.nhs.uk/conditions/insect-bites-and-stings/