Pentru ce perioade de timp pot fi administrate suplimentele alimentare?

Suplimentele alimentare indicate când lipsesc dieta

Suplimentele alimentare sunt preparate ce conțin vitamine, săruri minerale sau alte substanțe cu efect nutrițional sau care contribuie la procesele fiziologice (fibre, aminoacizi, acizi grași, extracte vegetale sau animale). Sunt indicate când, din anumite motive, aceste substanțe lipsesc sau nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică. Ele intră în categoria produselor alimentare. Pot fi comercializate sub formă de tablete, capsule, prafuri, lichide sau alte forme.

Suplimentele alimentare, fie că vorbim despre vitamine, minerale, acizi grași sau produse pe bază de plante, pot fi utilizate în cantități limitate și pentru perioade de timp bine definite. Acestea se stabilesc în acord cu nevoile dumneavoastră și la recomandarea medicului sau farmacistului.

Cum puteți să vă informați ce supliment alimentar este potrivit pentru dumneavoastră? În ce cantitate și pentru ce perioadă de timp, puteți utiliza un supliment alimentar, aflați mai jos:

Îmi este necesar un supliment alimentar?

Suplimentele alimentare sunt indicate când, din anumite motive, aceste substanțe lipsesc sau nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică. Un control medical de rutină, comunicarea cu medicul dumneavoastră  și un set de analize generale vă vor dezvălui cu ușurință dacă aveți nevoie de suplimente alimentare.  Astfel veți afla care sunt cele de care are nevoie organismul dumneavoastră. Totodată, veți putea identifica în ce măsură lipsesc și dacă aveți nevoie de o completare a alimentației zilnice.

Doza zilnică recomandată

Eticheta suplimentelor alimentare conține o serie de recomandări privind utilizarea, indicațiile acestora, modul, cantitatea și ritmul de administrare al dozelor pe parcursul unei zile. Suplimentele alimentare pot fi dăunătoare atunci când sunt administrate necorespunzător. Acest lucru poate însemna doze prea mari, perioade extinse de timp sau atunci când nu vă sunt necesare. Pentru a vă asigura că luați suplimentul alimentar potrivit și doza corespunzătoare nevoilor dumneavoastră, consultați medicul sau farmacistul.

Supradozajul cu suplimente alimentare – se poate?

Suplimentele alimentare pot conține vitamine, minerale, nutrienți sau concentrați de nutrienți în concentrații diferite. Suplimentele alimentare sunt indicate când, din anumite motive, aceste substanțe lipsesc sau nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică. Foarte multe dintre acestea conțin ingrediente active care pot avea efecte puternice în organismul dumneavoastră. Mai ales atunci când sunt administrate în cantități mai mari decât doza zilnică recomandată sau pe perioade prea lungi de timp. Rețineți, de asemenea, că alimentele pe care le consumați zilnic conțin și ele vitamine și minerale. Ca și rezultat, prin administrarea de suplimente alimentare puteți primi o cantitate de vitamine și minerale mai mare decât are nevoie organismul dumneavoastră. Acest lucru ar putea crea probleme de sănătate.

Cu toate că există puține cazuri de evenimente adverse raportate pentru supradozaj cu suplimente alimentare, acesta este posibil. Spre exemplu, administrarea excesivă a vitaminei A poate cauza dureri de cap, probleme ale ficatului și poate slăbi oasele. Excesul de fier poate provoca greață, vomă și poate afecta mai multe organe, printre care și ficatul.

Cum știu pentru cât timp trebuie să iau un supliment alimentar?

Perioada de timp pentru care puteți lua un supliment alimentar depinde de fiecare produs în parte. Ambalajul sau eticheta produselor ar trebui să cuprindă și perioada de timp pentru care acestea pot fi utilizate fără a deveni toxice. Chiar și ceaiurile din plante medicinale devin dăunătoare. Atunci când sunt folosite o durată îndelungată de timp și în diferite combinații. Pentru a vă asigura că nu folosiți aceste produse mai mult decât vi se recomandă, citiți și păstrați întotdeauna ambalajul și eticheta. În plus, vă poate fi util să notați data la care ați început să folosiți produsul. Așa puteți evita să depășiți perioada de administrare.