Informații utile
Ciuperca piciorului sau Tinea pedis, cum i se mai spune în termeni medicali, este o infecție fungică întâlnită frecvent, ce afectează pielea piciorului. De obicei, ciuperca apare între degetele de la picioare, dar se poate răspândi și pe talpă sau la unghiile de la picioare. În majoritatea cazurilor, provoacă senzația de arsură, mâncărime, înțepături și înnroșirea zonei afectate. Afecțiunea în sine nu reprezintă o problemă de sănătate gravă, dar în unele cazuri se vindecă mai greu și poate crea anumite neplăceri.
Este contagioasă?
Ciuperca piciorului poate fi transmisă de la o persoană la alta prin contactul direct cu o persoană infectată, respectiv atingerea zonei infectate sau prin atingerea suprafețelor ori obiectelor contaminate, îmbrăcăminte, încălțăminte, prosoape etc.
Cine poate dezvolta ciuperca piciorului?
Aproape 70% din populație se poate confrunta cu această afecțiune, la un moment dat.[1] Persoanele cu un sistem imunitar slăbit sunt mai predispuse să dezvolte ciuperca piciorului.
Cauze
Este o infecție a pielii cauzată de fungi numiți dermatofiți, asemenători altor ciuperci care provoacă infecții la nivelul pielii, părului și unghiilor. Cât timp pielea este uscată și curată, recurența și extinderea ciupercii sunt limitate. Însă, în condițiile unui mediu umed și cald, riscul de reapariție crește. Ciuperca piciorului se răspândește în mod obișnuit în jurul piscinelor și al dușurilor, vestiarelor comune.
Factorii de risc
Anumite obiceiuri sau acțiuni din viața de zi cu zi pot crește riscul de a dezvolta ciuperca piciorului. Factorii de risc includ:
- vizitarea locurilor publice desculți, în special vestiare, dușuri și zonele dimprejurul piscinelor
- împrumutarea șosetelor sau încălțămintei
- folosirea de încălțăminte închisă, care nu permite aerisirea piciorului
- încălțămintea din materiale plastice care favorizează încălzirea piciorului și umiditatea
- purtarea pentru o perioadă lungă de timp a unei singure perechi de încălțăminte
- transpirația excesivă a picioarelor
Simptome
Ciuperca piciorului se manifestă prin senzația de mâncărime, arsură sau chiar înțepături resimțite în zona în care se dezvoltă ciuperca, în special între degetele de la picioare unde afecțiunea apare frecvent. Alte simptome:
- formarea unor vezicule cu lichid
- piele crăpată și care de decojește, cel mai frecvent între degetele de la picioare și pe tălpi
- pielea uscată pe tălpi sau pe lateralele acestora
- descuamare
Extinderea infecției
Dacă este lăsată netratată, infecția fungică se poate răspândi și pe degete sau pe talpă și părțile laterale, iar în cazuri rare, dacă nu sunt respectate regulile de igienă, poate fi transmisă și la degetele de la mâini.
Coinfecții
În cazurile severe, ciuperca poate provoca răni deschise la nivelul pielii, favorizând astfel infecțiile bacteriene în zona afectată.
Diagnostic
O simplă examinare clinică și descrierea simptomelor pot fi suficiente pentru a stabili dacă vă confruntați sau nu cu o ciupercă la nivelul piciorului. Cu toate acestea, este posibil ca medicul să recomande și analiza la microscop a țesutului infectat, pentru a exclude alte afecțiuni, precum dermatita sau psoriazisul.
Ce puteți face pentru a gestiona simptomele?
Deși este o afecțiune contagioasă, ciuperca piciorului poate fi, de obicei, tratată și cu ajutorul produselor eliberate fără rețetă. Cu toate acestea, persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau care suferă de diabet trebuie să consulte medicul dacă dezvoltă această infecție fungică.
Tratament
Este important să acționați de la primele semne de infecție, este puțin probabil ca afecțiunea să treacă de la sine.
- Produse eliberate fără rețetă. Dacă nu cunoașteți ce produse sunt indicate pentru dumneavoastră, cereți sfatul farmacistului. Acesta vă poate recomanda un antifungic sub formă de cremă, spray sau pulbere. De obicei, durează câteva săptămâni până la dispariția infecției. Citiți cu atenție prospectul sau eticheta înainte de utilizare. Nu toate produsele funcționează pentru toți pacienții, iar modul de utilizare poate fi diferit.
- Medicamente administrate oral. Dacă infecția nu prezintă semne de ameliorare după aplicarea produselor fără rețetă, consultați medicul. El vă poate recomanda anumite medicamente antifungice care se eliberează doar pe bază de rețetă și care trebuie administrate așa cum indică specialistul. În cazuri rare, dacă medicul observă că vă confruntați și cu o infecție bacteriană, vă poate recomanda antibiotic, doar pe bază de prescripție medicală.
Prevenție
Respectarea câtorva recomandări cu privire la menținerea picioarelor curate și uscate v-ar putea ajuta să preveniți infecția sau să evitați infectarea altor persoane:
-
- Spălați-vă bine pe picioare, în special zonele dintre degete, și ștergeți-vă bine cu un prosop curat după baie sau duș.
- Schimbați șosetele în mod regulat. Dacă vă confruntați cu o transpirație excesivă, schimbați-vă șosetele de două ori pe zi.
- Purtați încălțăminte lejeră, care permite aerisirea piciorului. Evitați încălțămintea din materiale sintetice, cum ar fi cauciucul sau vinilinul.
- Dacă este posibil, evitați să purtați aceeași pereche de încălțăminte în fiecare zi, astfel încât să acordați suficient timp să se usuce după fiecare utilizare.
- Nu mergeți desculți în zonele din jurul piscinelor publice, la dușurile publice sau în vestiare.
- Nu împrumutați încălțămintea.
Când ar trebui să mergeți la medic?
Dacă nu observați o îmbunătățire a afecțiunii în timp de două săptămâni, dacă produsele eliberate fără rețetă nu vă ajută la ameliorarea simptomelor sau acestea chiar se agravează, consultați medicul.
De asemenea, adresați-vă medicului dacă suferiți de diabet și suspectați că vă confruntați cu o ciupercă a piciorului, în special în cazul în care observați semne ale unei posibile infecții bacteriene secundare, cum ar fi înroșirea pielii, umflarea zonei, prurit sau febră.