Infecții ale urechii

Infecțiile urechii

Informații utile

Infecțiile la nivelul urechii se numără printre afecțiunile frecvente, în special în rândul copiilor[1]. În general, sunt cauzate de virusuri sau bacterii dezvoltate la nivelul urechii medii, fiind numite și otite medii. Pot provoca dureri uneori, din cauza inflamației și a acumulării de lichide. Infecțiile urechii pot fi acute, de scurtă durată sau cronice (care persistă sau reapar). Nu este întotdeauna necesar să mergeți la medic dacă vă confruntați cu o infecție a urechii, deoarece, în unele situații, simptomele pot dispărea de la sine în decurs de câteva zile[2].

Frecvență

Oricine se poate confrunta cu o infecție la nivelul urechii, dar copiii sunt mai predispuși decât adulții. Cinci din șase copii vor dezvolta cel puțin o infecție a urechii până la vârsta de trei ani.[3]

De regulă, infecția urechii apare în urma unei răceli, infecții nazale sau alergii, când tubul care face legătura dintre urechea medie și gât, numit trompa lui Eustachio, este inflamat sau blocat. Acest lucru determină acumularea de lichide în urechea medie, care favorizează dezvoltarea bacteriilor sau virusurilor.

Factori de risc

  • Vârsta. Infecțiile urechii sunt mai întâlnite la copii deoarece, în cazul lor, trompa lui Eustachio este mai scurtă și îngustă și se poate bloca mai ușor.
  • Persoanele care petrec mult timp în colectivități sunt mai predispuse să dezvolte infecții care ar putea să afecteze și urechea.
  • Factorii sezonieri. Sezonul rece crește șansele de a dezvolta infecții ale urechii. Persoanele care suferă de alergii sezoniere prezintă, de asemenea, un risc crescut în perioada de polenizare.
  • Poluarea. Aerul poluat sau fumul pot favoriza instalarea unei infecții.
  • Altele. Modificările de altitudine sau schimbările climatice cresc riscul de a dezvolta o infecție a urechii.

Tipuri de infecții ale urechii[4]

Afecțiunile urechii medii care pot fi legate de o infecție la nivelul urechii sau care pot duce la probleme similare pot fi:

  • Otita medie cu acumulare de lichid, care nu presupune prezența virusurilor sau bacteriilor. Poate apărea și ca urmare a unor disfuncții sau a unui blocaj la nivelul trompei lui Eustachio.
  • Otita medie cronică neinfecțioasă presupune afectarea recurentă și poate duce la pierderea auzului.
  • Otita medie supurativă este caracterizată de apariția secrețiilor supurative care pot afecta timpanul.

Simptome

Debutul semnelor și simptomelor infecției urechii este, de obicei, rapid. Durerea este cel mai frecvent simptom pe care îl putem resimți. Alte simptome care pot apărea sunt: disconfort în interiorul urechii, senzație de presiune care persistă, afectarea auzului, scurgerea de lichid din ureche, febră. Copiii mai pot prezenta stare de iritabilitate, lipsa somnului, probleme de echilibru, pierderea apetitului. Simptomele pot fi resimțite în una sau ambele urechi. Majoritatea infecțiilor trec după câteva zile sau o săptămână[5].

Diagnostic

Medicul va putea pune diagnosticul pe baza simptomelor descrise de dumneavoastră, dar va putea cere și o examinare a urechii cu ajutorul unui instrument special, pentru a se asigura că nu este vorba despre o afecțiune gravă. Examinarea poate indica înroșirea zonei afectate, prezența unui lichid asemănător puroiului, o eventuală afectare a timpanului. Doar în cazuri excepționale, este posibil ca medicul să recomande și efectuarea unui CT pentru a verifica dacă infecția s-a extins.

Ce puteți face pentru a gestiona simptomele?

Tratament

Majoritatea infecțiilor ușoare pot trece de la sine. În cazul infecțiilor provocate de bacterii, este nevoie de tratament cu antibiotic. Pentru ca acestea să fie eficiente, antibioticele trebuie administrate numai la recomandarea medicului și eliberate doar pe bază de prescripție medicală.

O serie de produse eliberate fără rețetă vă pot ajuta la ameliorarea simptomelor și să treceți cu bine peste disconfortul creat de această afecțiune.

  • Aplicați o compresă caldă pe urechea afectată.
  • Administrați medicamente analgezice, cum ar fi ibuprofenul, pentru reducerea durerii.
  • Utilizați picături de urechi. Unele dintre ele pot fi eliberate și fără prescripție medicală.
  • Nu folosiți bețișoarele de urechi pentru a îndepărta ceara din ureche.
  • Evitați pătrunderea apei în ureche.

Prevenție

Nu putem preveni întotdeauna infecțiile la nivelul urechii, în special pe cele cauzate de o răceală sau alergie. Însă, câțiva pași v-ar putea ajuta să împiedicați reapariția lor:

  • Respectarea regulilor de igienă. Spălați-vă frecvent pe mâini cu apă și săpun, nu folosiți tacâmurile utilizate și de alte persoane. Acoperiți-vă gura și nasul atunci când tușiți ori strănutați. Nu folosiți bețișoarele cu vată pentru curățarea urechii.
  • Evitați fumul și aerul poluat. Nu petreceți mult timp în spațiile în care se fumează.
  • Alăptați. Laptele matern conține anticorpii care pot oferi protecție împotriva infecțiilor la copii.
  • Vaccinul rămâne cea mai eficientă metodă de a preveni infecțiile virale.

Când ar trebui să mergeți la medic?

Dacă simptomele dumneavoastră nu se îmbunătățesc în aproximativ două-trei zile sau se agravează, luați legătura cu medicul dumneavoastră și programați-vă la un consult. Lăsată netratată, infecția urechii poate duce la complicații severe.

 

[1] https://www.nidcd.nih.gov/health/ear-infections-children

[2] https://www.nhs.uk/conditions/ear-infections/

[3] Idem 1

[4] https://www.medicalnewstoday.com/articles/167409#types

[5] https://www.nhs.uk/conditions/ear-infections/