Dr. Farm. Răzvan Prisada este Șef Lucrări în cadrul Facultății de Farmacie București și Vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România.
Sfatul specialistului în recomandarea medicamentelor în farmacie. Anumite simptome ușoare pot fi întâlnite în cazul mai multor afecțiuni minore. Chiar dacă, de multe ori nu reprezintă motive de îngrijorare, se poate întâmpla să nu fim siguri cu privire la medicamentele fără rețetă care ne pot ajuta la gestionarea lor. Totuși, este recomandat să cerem sfatul unei persoane avizate. Chiar și atunci când semnele nu sunt grave și nu impun vizita la medic. Atunci când mergem la farmacie, este important să știm cine și cum ne poate ajuta să identificăm corect afecțiunile. Și ne poate face recomandări cu privire la medicamentele eliberate fără rețetă. Sau ne poate ajuta cu informații și despre cele eliberate cu prescripție medicală.
Echipa profesională din farmacie
Asistența farmaceutică este orientată spre informarea, consilierea și supravegherea pacientului cu scopul asigurării unor rezultate care îmbunătățesc sau mențin calitatea vieții pacientului. Astfel, rolul personalului din farmacie presupune mai multe activități decât doar sarcina de a elibera medicamente și alte produse pentru îngrijirea personală și a sănătății.
Cel mai probabil, ați observat că fiecare membru al personalului dintr-o farmacie poartă în piept un ecuson. Este bine să cunoașteți cui puteți să vă adresați, în funcție de informațiile de care aveți nevoie. Legea care reglementează organizarea și modalitatea de funcționare a acestor unități menționează că orice persoană care își desfășoară activitatea într-o farmacie comunitară trebuie să poarte un ecuson la vedere. Pe acesta sunt inscripționate numele complet, calificarea și titlurile profesionale, precum și numele farmaciei în care lucrează.[1]
Farmacistul şef
Este cel care conduce farmacia comunitară. Acesta organizează și coordonează activitatea profesională și tehnică a unității. Se asigură de buna funcționare a lucrurilor, de la aprovizionare și până la vânzarea produselor. Farmacistul șef stabilește procedura de comunicare în ceea ce privește consilierea pacienților. Tot elcoordonează și evaluează personalul de specialitate. Totodată, el reprezintă farmacia în relațiile cu Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau alte instituții și asociații profesionale.
Farmacistul
Este responsabil pentru activitatea de eliberare a medicamentelor cu sau fără prescripție medicală și a altor produse de îngrijire a sănătății. Farmacistul consiliează pacientul sau aparținătorul acestuia cu privire la tot ce presupune administrarea corectă a medicamentelor. El poate sesiza medicul sau instituțiile abilitate dacă observă greșeli în dozajul tratamentului prescris sau dacă pacientul raportează reacții adverse.
Asistentul de farmacie
Are și el responsabilitatea de a elibera medicamente, însă doar pe acelea care nu necesită prescripție medicală. În plus, acesta poate elibera alte produse din plante, suplimente alimentare, produse igienico-cosmetice și dispozitive medicale. Este responsabil, de altfel, și de consilierea pacientului. Printre atribuții se numără și asigurarea aprovizionării, recepţia, depozitarea şi păstrarea medicamentelor şi produselor farmaceutice în condiții optime.
Cine ne poate recomanda medicamente în farmacie
Și în cazurile în care vă confruntați cu simptome ușoare sau afecțiuni minore care nu reprezintă un pericol imediat pentru sănătatea dumnavoastră, este recomandat să gestionați situațiile cu responsabilitate. Cereți sfatul farmacistului sau asistentului de farmacie dacă nu sunteți siguri cu privire la medicamentele eliberate fără rețetă care vă sunt indicate. Sau dacă nu vă este clară modalitatea de administrare.
Asistentul de farmacie este în măsură să vă ofere informații doar cu privire la produsele eliberate fără rețetă.
Țineți cont că este recomandat să citiți cu atenție prospectul sau eticheta produselor, înainte de fiecare utilizare. De asemenea, este important să menționați de fiecare dată dacă urmați și un alt tratament prescris. Sau dacă utilizați alte medicamente ori suplimente alimentare, pentru a evita posibile interacțiuni medicamentoase.
Atunci când vine vorba despre informații cu privire la medicamentele prescrise de către medic, farmacistul este singurul cu pregătirea necesară să vă răspundă la întrebări.
Farmacistul verifică legalitatea prescripției medicale și dacă datele înscrise sunt corecte. Se asigură că sunt distribuite cu exactitate cantitățile de medicamente și dacă pacientului îi sunt clare informațiile despre cum trebuie utilizate medicamentele eliberate. În situația în care farmacistul sesizează anumite neconformități cu privire la prescripția eliberată de medic, specialistul va putea scrie o recomandare ce va fi adresată atât medicului, cât și pacientului. Aici se încadrează situații de supradozaj, subdozaj sau eventuale interacțiuni cu medicamentele pe care pacientul a declarat că le administrează.
Tot farmacistul este în măsură să facă recomandări în situațiile în care vă confruntați cu un simptom acut, pe care nu l-ați mai identificat până acum. După o detaliere a simptomelor resimțite, debut, durată sau gravitate și pe baza istoricului medical, farmacistul va putea emite un act farmaceutic propriu. Acesta va cuprinde “recomandarea farmacistului” și va elibera un medicament care nu necesită rețetă pentru 1-3 zile. Recomandarea va conține diagnosticul stabilit, medicamentul recomandat și modalitatea de administrare. Acesta va recomanda în scris prezentarea la medic dacă nu observați o îmbunătățire a stării de sănătate în una-două zile. Dacă în urma discuției cu farmacistul, acesta constată probleme care nu țin de competențele sale ori situația impune adresarea către un serviciu medical, va preciza și acest aspect.
Important! Dacă simptomele nu se ameliorează în câteva zile sau acestea se agravează, consultați medicul!
Recomandarea medicamentelor în situații de urgență
Sunt și situații excepționale, de urgență, în care farmacistul poate elibera medicamente care în mod normal sunt eliberate doar pe bază de prescripție medicală. Eliberarea medicamentelor în situații de urgență, în lipsa prescripției medicale, se face DOAR de către farmacist, iar responsabilitatea și asumarea îi revin acestuia.
Specialistul va decide dacă situația reprezintă într-adevăr o urgență și vă poate da medicamentul din tratamentul dumneavoastră. Sau vă va îndruma spre consultarea medicului de familie. Farmacistul va solicita toate informațiile despre simptomatologie, ce tratament urmați în prezent, dacă știți să aveți alergie la o substanță anume. Și va ține cont de eventuale efecte adverse sau interacțiuni medicamentoase. Dozele eliberate vor fi prescrise pentru o zi, în zilele lucrătoare. Sau pentru maximum 3 zile, în weekend sau zilele libere legal. Și în această situație, recomandarea va menționa îndrumarea de a consulta medicul imediat. Pentru a putea elibera medicamentul potrivit, farmacistul va fi nevoit să întocmească “Fișa de asistență farmaceutică în regim de urgență”.[2]
Cu toate acestea, trebuie să știți că farmacistul poate elibera medicamente care se eliberează fără prescripție medicală, în absența unei rețete, doar în anumite situații. Printre acestea, se numără situația în care sunteți un pacient cronic și vă regăsiți în evidența farmaciei ca utilizator al medicamentului solicitat, dar din diverse motive nu ați putut ajunge la medic. Sau prezentați un bilet de ieșire din spital ori o scrisoare medicală. De asemenea, pot fi eliberate medicamente în regim de urgență dacă prezentați o prescripție care are data de valabilitate expirată, schema de tratament parafată de medic sau sunteți în tranzit și nu puteți continua tratamentul. În alte situații de urgență, farmacistul va decide, în funcție de caz, eliberarea medicamentului solicitat pentru o perioadă scurtă de timp, până la obținerea prescripției, cu îndrumarea către medicul de familie sau medicul curant.[3]
Important! În cadrul serviciilor farmaceutice de urgență, farmacistul nu poate elibera medicamente psihotrope şi stupefiante.
[1] https://www.colegfarm.ro/userfiles/file/proiect%20Imaginea%20Farmacistului%202020.pdf
[2] https://www.universfarmaceutic.ro/farmacie/servicii-farmaceutice-de-urgenta-in-farmacia-comunitara
[3] https://www.colegfarm.ro/userfiles/file/proiect%20Imaginea%20Farmacistului%202020.pdf