
Dr. Daciana Toma este medic primar Medicină de familie, medic formator MF, Coordonatorul Grupului de lucru Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și Secretar SNMF.
Se vorbește mult despre vitamina D. Dar care este rolul său și necesarul pentru organism?
Vitamina D este una dintre substanțele nutritive de care avem nevoie pentru menținerea sănătății organismului, în special a sistemului osos. De asemenea, proprietățile sale antiinflamatoare, antioxidante și neuroprotectoare susțin sănătatea sistemului muscular și imunitar și activitatea celulelor creierului.
Organismul produce vitamina D în mod natural atunci când este expus direct la lumina soarelui. Dar o putem regăsi și în anumite alimente: produse lactate, oleaginoase, ouă sau pește gras precum somon, macrou, sardine.
Beneficiile vitaminei D
Principalul rol al vitaminei D este menținerea cantității optime de calciu și fosfor din sânge, dar are multiple beneficii contribuind la:[1]
- formarea și întărirea oaselor;
- stimularea activității sistemului imunitar pentru a lupta împotriva infecțiilor;
- menținerea sănătății sistemului muscular, nervos și a creierului;
- reglarea nivelului de insulină și gestionarea diabetului;
- susținerea funcției pulmonare și sănătății cardiovasculare.
Vitamina D și COVID-19
Vitamina D este necesară pentru buna funcționare a sistemului imunitar. Acesta este primul scut de apărare a organismului împotriva infecțiilor. Este și motivul pentru care multe persoane ar putea crede că un nivel ridicat de vitamina D în organism le va ajuta în prevenirea infecției COVID-19 sau în ameliorarea simptomelor.
Este important să cunoașteți că, la fel ca orice supliment alimentar pe bază de vitamine, suplimentele pe bază de Vitamina D nu previn și nu tratează nicio afecțiune medicală. Este recomandată de către medic administrarea de vitamina D în asezonul rece.[2] La îndrumarea medicului, pot fi administrate 10 micrograme (400 UI) de vitamina D pe zi, între octombrie și începutul lunii martie pentru sănătatea oaselor și sistemului muscular. În ciuda numeroaselor informații vehiculate de diferite publicații sau în social media, nu există suficiente dovezi care să susțină administrarea de vitamina D pentru a preveni sau trata infecţia cu SARS-CoV-2.
Atenție! Consumul excesiv de vitamina D poate avea consecințe negative pentru organism.
Deficitul de Vitamina D
Cantitatea de vitamina D pe care o produce pielea în urma expunerii la soare poate fi diferită de la o persoană la alta. Iar deficitul poate fi determinat și de următorii factori[3]:
Zona geografică. Persoanelor care locuiesc în zonele nordice sau cu un grad de poluare ridicat li se recomandă să urmărească să își asigure necesarul de vitamina D și din surse de hrană, ori de câte ori este posibil.
Tipul pielii. Melanina este pigmentul care dă culoare ochilor, părului și pielii și acționează și ca un protector al pielii atunci când ne supraexpunem la soare. Cu cât pielea este mai închisă la culoare, cu atât este nevoie de mai mult timp de expunere la soare pentru asigurarea aportului necesar de vitamina D, însă cu grijă și în intervalul orar recomandat.
Vârsta. Capacitatea pielii de a produce vitamina D scade odată cu înaintarea în vârstă.
Diferite afecțiuni medicale:
- Fibroza chistică, boala Crohn și boala celiacă nu permit intestinelor să absoarbă suficientă vitamină D din suplimente alimentare.
- De asemenea, obezitatea, respectiv un indice de masă corporală mai mare de 30, este asociat cu niveluri mai scăzute de vitamina D. Celulele adipoase mențin vitamina D izolată astfel încât să nu fie eliberată. De aceea deficiența de vitamina D este mai des întâlnită în rândul persoanelor care se confruntă cu obezitatea.
- Boli ale rinichilor și ficatului reduc cantitatea de enzimă necesară pentru a schimba vitamina D într-o formă care este utilizată în organism.
- Intervențiile chirurgicale pentru scăderea în greutate prin micșorarea stomacului fac dificilă consumarea cantităților suficiente din anumiți nutrienți, vitamine și minerale. Aceste persoane trebuie monitorizate cu atenție de către medic și trebuie să continue recomandările de administrare a vitaminei D și suplimente pe tot parcursul vieții.
Simptomele deficienței de vitamina D la adulți includ:
- oboseală, dureri și senzație generală de rău;
- durere severă la nivelul oaselor sau mușchilor;
- slăbiciune care poate provoca dificultăți la mers;
- fracturi, în special la nivelul picioarelor, bazinului și șoldurilor.
Medicii pot diagnostica un deficit de vitamina D prin efectuarea unor analize de sânge. Dacă aveți o deficiență, medicul poate recomanda investigații amănunțite pentru a verifica sănătatea și rezistența oaselor. În cazul stabilirii unui diagnostic, medicul este cel care va indica administrarea de suplimente cu vitamina D. De asemenea, trebuie să vă asigurați că obțineți vitamina D prin surse naturale, de la soare și din alimentație.
Necesarul pentru organism
Pentru asimilarea cantității necesare de vitamina D este recomandată expunerea la soare a unei suprafețe de piele cât mai mare, timp de 5-10 minute, de 2-3 ori pe săptămână. Cu toate acestea, vitamina D se descompune destul de repede, ceea ce înseamnă că rezervele de vitamina D pot fi mai greu de menținut pe timpul iernii.
Adresați-vă medicului dacă vă confruntați cu simptome specifice deficienței de vitamina D și luați suplimente doar la recomandarea acestuia.
[1] https://www.medicalnewstoday.com/articles/161618#benefits
[2] https://www.nhs.uk/conditions/vitamins-and-minerals/vitamin-d/
[3] https://my.clevelandclinic.org/health/articles/15050-vitamin-d–vitamin-d-deficiency